unde-s nebunii - cedry2k lyrics
[verse]
unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
e, doamne, lumea plină de c-minţi
e plin pămîntul de martiri şi sfinţi
atinşi de filoxera-nţelepciunii
tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
în faţa lumii şi-a nemărginirii
şi-ascultător de rînduiala firii
cu un plăvan în jug trudeşte insul
scîncesc c-minţii-n chingile durerii
şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe
lîngă neveste mor de bătrîneţe
necutezînd să tragă spada vrerii
boleşte omenirea ca o juncă
şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
s-a-mpotmolit istoria şi plînge
cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă
nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
cu bîta de la spate, ca pe-o vită
acestui veac să-i pună dinamită
şi evu-nţelepciunii să-l dărîme
o! doamne, doamne, unde-s don quijoţii?
e lumea plină de-alde sancho panza
ce nu-ndrăznesc să mînuiască lancea
ci scutieri c-minţi se vor cu toţii
unde-s nebunii? unde-s machedonii
să tragă spada şi să taie nodul?
tînjeşte după glorie norodul
şi nu-s cezari să-l treacă rubiconii
sloboade, doamne-n lume nebunia
s-o răvăşească şi să o răstoarne
ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
şi-acestui veac să-i surpe temelia!
Random Song Lyrics :
- quel monde meilleur ? - taïpan lyrics
- ugly moon - little kid lyrics
- catalyst, obvi, ace kayo, emoney - team backpack lyrics
- storm - immanu el lyrics
- diamonds and money (remix) - young scooter lyrics
- tungsten - circumcision proposition lyrics
- the octopus song - rusty cage lyrics
- cooking it up like grandma - lil cereal bar and lil guacamole lyrics
- broken hearted loser - lost hearts lyrics
- deja vu - i1 lyrics